Ç ç
Ȩ ȩ
Ģ ģ
Ķ ķ
Ļ ļ
Ņ ņ
Ŗ ŗ
Ş ş
Ţ ţ

La cedilie e je un segnut, simil a une virgule (¸) che si tache sot di ciertis consonants come segn diacritic par modificâ la lôr pronuncie. La code e nasè come la metât finâl intes miniaturis di une "z" corsive, e la peraule "cedilie", dal spagnûl "cedilla", e je un diminutîf dal non spagnûl vieri par cheste letare, ceda. Par antîc si à pronunicât ancje cerilla.

Chest diacritic al è nassût in Spagne e te ete di mieç si à pandût in cuasi dutis lis lenghis romanichis, par segnâ un sun africât, par esempli tal catalan (ce trencada), tal portughês, tal francês, tal ocitan e ancje intai volgârs talians medievâi; vuê in chestis lenghis la pronuncie e je deventade come chê di une s (sibiliante dentâl sorde), ma inte ete di mieç e jere ancjemò africade; par spagnûl no je plui doprade za dal 1800.

La forme plui pandude e je che de cedilie cun la letare c; si cjatin ancje cun cualchi altre letare, soredut la s par indicâ il sun /ʃ/ in Lenghe curde e altris lenghis de Asie centrâl.

La cedilie par furlan cambie

La cedilie e je doprade te grafie uficiâl furlane sot de letare c par indicâ une africade postalveolâr /tʃ/ di pronunciâ plui o mancul come la c dal talian cena; la cedilie no si dopre devant des vocâls "i" o "e". Si la cjate ancje tal furlan dal '200 e dal '300, cun pronuncie sorde e sonore, par po deventâ simpri plui rare, a favôr de z; e ven tirade fûr dal abât Pirone, tal so vocabolari dal 1871 (dulà che al dopre la ç come te grafie moderne, e çh pe grafie moderne cj, come in çhan). La letare no si le cjate plui tal Gnûf Pirone dal 1935, ma e torne inte grafie proponude di Xavier Lamuela e deventade daspò chê standard. Inte grafie Faggin-Nazzi, il sun /tʃ/ al ven rapresentât invezit cun la letare č.